A letter from Jan 04, 2026

Time Travelled — 6 months

Peaceful right?

Bună Cris, Sper ca scrisoarea asta din 04.01.2026, 01:38, te găsește într-o stare excelentă adică într-un delir total 🙄😅 Sunt foarte atentă la ce vreau să îți spun pentru ca nu știu bine ca nu ai avut *** să schimbi multe în 6 luni și presiunea e ceea ce vreau să îți iau de pe umeri, comoară ascunsă și roșie 🤭🤭🤭 Îți scriu din dormitorul mic, așa zisă "camera copilului", dezordine totală, încerc să fac ordine, bag de zor la spălat și sunt răcită rău. 🙈 Abia a început anul și sănătatea este la pământ, totuși am dat cu lămâie, pliculețe de imunitate si m-am îmbrăcat in satin verde de seară 😃 Mâine rămân singura, de pe 19 dec până acum, aproape 3 sapt părinții mei au fost la mine să petrecem sărbătorile, abia aștept singurătatea 🙄 Am fost real surprinsă ca am stat bine cu nervii, mereu mă enervam de sărbători, din lipsa de spațiu mental, însă am reușit să fiu ok în camera mică și în interacțiunile cu ei. Recunosc, la final de an au fost toate groaznice: sănătatea fizică suferă, cea psihică este sub semnul întrebării, venlafaxina de 75 cu grețuri zilnice și concerta 36mg care îmi dă insomnii severe, demisia. Viața amoroasă? O glumă. Da, am fost la 6 date-uri cu Alex, un bărbat de 38 ani care pare sigur ca mă place mult 😬, *** doamne iartă-mă să mă placi când nici măcar nu ai idee cine sunt..? La întrebarea mea legată de *** s-a lămurit așa repede ca sunt ce își dorește a reacționat suspect, defensiv și aproape ca mă certa 🙈 un necunoscut pe care nici măcar nu l-am sărutat, să ridice tonul ca am îndrăznit să îi pun la îndoială sinceritatea? 🤭 Nu e bine singură, dar e groaznic să accepți așa puțin. Sigur mă mai ajută chatgpt să văd dacă sunt eu exagerată în păreri sau pripită sau unele lucruri necesită serios timp... 🧐🙊 Am în minte un singur mare gând: să slăbesc, mult îmi doresc pentru tine 58kg. Dereglări hormonale, antidepresive care îngreunează procesul de slăbit, insomnii care reduc energia fizică pt sport, dar greață ajută să nu mănânc 🙊E incredibil cât de mult contează să reușesc asta, în rest aș vrea să îți zic ca e o prostie viața. Contează să te simți superb într-o rochie galbenă lămâi si să ai un păr strălucitor indiferent de vârstă! 🤔 Dacă ai reușit asta, vreau să îți trimit un pupic mare!! 💋💋💋 În rest, nu îți trebuie nimic, ai încredere în mine ☺️ Kisses little pearl🐚

Load more comments

Sign in to FutureMe

or use your email address

Don't know your password? Sign in with an email link instead.

By signing in to FutureMe you agree to the Terms of use.

Create an account

or use your email address

You will receive a confirmation email

By signing in to FutureMe you agree to the Terms of use.

Share this FutureMe letter

Copy the link to your clipboard:

Or share directly via social media:

Why is this inappropriate?